Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kosovo – Turnul Babel în care vorbesc banii şi frica

Publicat in Jurnalul, luni 9 august 2010 ·

Afaceri de milioane de euro, moguli născuţi din cenuşa războiului, politicieni care pretind liberalizarea vizelor pentru cetăţenii unui stat în care singura taxă certă este aceea de protecţie şi o secesiune născută din frica şi ura dintre Nord şi Sud - acesta este, într-o schiţă simplă, peisajul care defineşte azi Kosovo. La doi ani şi jumătate după declararea independenţei şi la câteva zile după recunoaşterea ei implicită de către Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cel mai nou stat al Europei oferă fiecărui vizitator ceea ce doreşte să vadă. Suporterii independenţei pot vedea cum economia şi instituţiile kosovare se construiesc piatră peste piatră cu "macaralele" Statelor Unite şi ale Uniunii Europene. Scepticii au în prim-plan scenele din Mitrovica: în oraşul din Nord, demonstraţiile sârbilor încă se mai sfârşesc cu vărsare de sânge, argument că o declaraţie de independenţă susţinută de cele mai puternice state ale lumii nu poate stinge setea de răzbunare între două popoare încăierate în urmă cu zece ani în ultimul război al mileniului doi.

EUROVISIONUL - VISUL DIPLOMATULUI KOSOVAR

"De ce nu ne recunoaşteţi independenţa? România nu este corectă! Nu ne trataţi ca pe nişte egali! Nu putem nici măcar să concurăm la Eurovision!", aproape că strigă la ziariştii din România şi Cipru Vlora Citaku, ministrul adjunct de Externe al Kosovo. Scena se petrece într-un restaurant cochet din Priştina, unde tânărul ministru în vârstă de doar 29 de ani încearcă să convingă jurnaliştii că merită să susţină cauza independenţei la Bucureşti şi Nicosia, două dintre cele cinci capitale UE care încă se mai opun declaraţiei unilaterale din 17 ianuarie 2008, prin care Kosovo s-a rupt de Serbia. Vlora Citaku nu este supărată doar de acest refuz, şi-ar dori la fel de tare şi altceva: liberalizarea vizelor, adică dreptul kosovarilor de a circula fără nici o restricţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum 34 minute
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 12 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 2 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum o ora
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 10 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°