Un recidivist, eliberat condiţionat în 2008, a înjunghiat, violat şi apoi, incendiat o studentă de 21 de ani, din Făgăraş, peste care a intrat în locuinţă.
Daniel Iordan a fost reţinut luni de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov pentru omor deosebit de grav, lipsire de libertate în lod ilegal, tâlhărie, viol şi violare de domiciliu.
În fapt anchetatorii au constatat că în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe la cinci jumate dimineaţa, "Daniel Iordan a pătruns, prin escaladare, în locuinţa victimei C.L.M. şi, fiind surprins de aceasta, s-a înarmat cu un cuţit, a spart uşa camerei în care aceasta se baricadase, a împiedicat-o să fugă şi i-a aplicat mai multe lovituri cu acel cuţit, în zona gâtului, cu intenţia de a o ucide.
Întrucât victima continua să ţipe şi să încerce să-şi asigure scăparea, i-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul, în zona feţei. Ulterior, profitând de starea acesteia de inconştienţă, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale normale şi anale, iar la plecare a incendiat canapeaua pe care victima se afla în stare de inconştienţă, cu intenţia de a şterge urmele săvârşirii faptei, însuşindu-şi telefonul mobil al acesteia şi o pereche de blugi găsiţi în interiorul locuinţei.", se arată în comunicatul Parchetului .
Anchetatorii au mai stabilit că odată ajuns la el acasă suspectul de crimă "şi-a pus toate hainele la spălat, inclusiv adidaşii cu care era încălţat, pentru a şterge urmele infracţiunilor comise".
Victima lui, potrivit concluziilor preliminare emise de medicul legist, a murit din cauza insuficienţei cardio-respiratorii acute, intervenite ca urmare a sugrumării la care a fost supusă
Reţinut pentru 24 de ore, Daniel Iordan a fost dus luni în faţa magistraţilor Tribunalului Braşov cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Daniel Iordan,