Răzvan Lucescu a anunţat lotul pentru amicalul cu Turcia, care va avea loc miercuri, de la ora 21.15, pe stadionul Şukru Saracoglu, din Istanbul. Printre jucători se află şi stelistul Mihai Răduţ, născut la 18 martie 1990, supranumit “Copilul Revoluţiei”.
Astfel, la naţionala României a fost convocat primul jucător care “n-a prins” nici măcar în scutece Revoluţia din decembrie 1989. Născut la Slatina, Răduţ a ajuns la 17 ani în curtea clubului Sporting Lisabona. Nemulţumit că era folosit doar fundaş dreapta, fotbalistul a revenit după un an în ţară, la Internaţional Curtea de Argeş. În vară, jucătorul a ajuns la Steaua. Sub tricolor, Răduţ a debutat în partida de verificare cu Ucraina, din mai anul acesta, încheiat cu victoria ex-sovieticilor, 3-2.
Miercuri, amical cu Turcia
În ceea ce priveşte lotul convocat pentru meciul cu Turcia, de miercuri, jucătorii din ţară şi stafful tehnic vor pleca astăzi spre Istanbul, cu o cursă TAROM. “Stranierii” vor sosi la Istanbul direct de la cluburile unde sunt legitimaţi şi vor face joncţiunea cu colegii lor la Hotelul Marriott Asia.
Lotul convocat
Portari: Lobonţ, Pantilimon, Bornescu;
Fundaşi: Dănănae, Panin, Tamaş, Galamaz, Chivu, Maftei, Raţ, Neşu;
Mijlocaşi: Cociş, Nicoliţă, Rădoi, Răduţ, Florescu, G. Mureşan, Deac, Cr. Tănase;
Atacanţi: D. Niculae, B. Stancu, Marica, Bilaşco.