Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duel la înălţime în Mamaia

Publicat in Romania Libera, luni 9 august 2010 ·

Cei mai buni piloţi de acrobaţie din lume au oferit turiştilor şi constănţenilor aflaţi in weekend pe plaja din dreptul Hotelului REX un show aviatic de nivel mondial.

Pentru al patrulea an consecutiv, staţiunea Mamaia a fost gazda unui spectacol aviatic de cea mai înaltă clasă. Chiar dacă nu a mai fost o etapă de Campionat Mondial, evenimentul de anul acesta a adunat la start unii dintre cei mai buni piloţi din branşă.

Eforturile organizatorilor, Regional Air Services, împreună cu cele ale sponsorilor Astra Asigurări şi Hotel REX, au fost răsplătite, spectacolul fiind vizionat şi gustat de un număr foarte mare de turişti şi constănţeni aflaţi pe litoral.

Evenimentul s-a desfăşurat atât sâmbătă, cât şi duminică. Principalele atracţii au fost numerele oferite de lituanianul Jurgis Kairys, multiplu campion european şi multiplu campion mondial la acrobaţie, de Iacarii Acrobaţi, rusoaica Svetlana Kampanina şi, nu în cele din urmă, de italianul Francisco Fornabaio, multiplul campion de acrobaţie al Italiei fiind pentru prima dată în România.

Numerele oferite de aceştia au fost precedate de o paradă a aeronavelor Diamont şi de evoluţii ale piloţilor Aeroclubului Român, aceştia pilotând avioane Zlin şi Extra 300.

„Am avut un buget de 12 ori mai mic decât cele din anii precedenţi, însă pot afirma că spectacolul de anul acesta s-a ridicat la nivelul celor din anii trecuţi, poate chiar le-a depăşit. Pasionaţii de zbor şi de astfel de evenimente au avut ce vedea şi sper ca anul viitor să putem fi în măsură să le oferim turiştilor şi constănţenilor un spectacol şi mai frumos", a declarat directorul Regional Air Services, Dorin Ivaşcu.

Piloţii s-au simţit şi ei excelent la Constanţa şi dau asigurări că vor veni şi la ediţiile viitoare ale Aeromania dacă vor fi chemaţi.

„Am înţeles perfect situaţia şi am decis să vin pentru că mi-a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 41 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 20 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°