Noile măsuri antifraudă din piaţa autohtonă prelungesc mult termenele de înfiinţare a unei firme, astfel că obţinerea unor acte s-a dublat ca perioadă. Sursa: VLAD STĂNESCU
Înfiinţarea unei firme durează chiar şi două ori mai mult acum, de când guvernul a adoptat o ordonanţă antievaziune. În cazul unei proceduri de cesiune a unei societăţi, s-a prelungit cu peste o lună, scrie revista "Capital".
George Dinescu este un bucureştean care vrea să-şi înfiinţeze o companie, în timp ce un prieten de-al său are o firmă fără activitate de care vrea să scape.
Potrivit lui Dinescu, cei doi au hotărât să facă un târg, prin care prietenul să-i cesioneze lui firma, ştiind că acest lucru nu va dura mai mult de două zile. "Ne-am trezit că procedura durează mai mult de o lună. Mai nou, hotărârea de cesiune se depune la Registrul Comerţului, care o publică în Monitorul Oficial şi o trimite administraţiilor financiare din toată ţara", mai spune George Dinescu.
Pasul următor este un termen de aşteptare de 30 de zile, în care eventualii creditori pot introduce o cerere de opoziţie.
Gabriel Biriş, partener fondator al firmei de avocatură Biriş Goran, crede că aceste noi reglementări, menite să combată fenomenul ilegalităţilor în care sunt implicate companii cesionate, mai mult îi încurcă pe cei corecţi.
Alte probleme birocratice
Şi obţinerea certificatului de la administraţia fiscală, care să ateste că la adresa la care urmează să se afle sediul noii companii nu mai domiciliază o altă firmă, a devenit o problemă în România.
Dacă la acea adresă se mai află o altă firmă înregistrată, omul de afaceri trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere, la notariat, potrivit căreia structura şi suprafaţa clădirii permit funcţionarea mai multor firme.
Dacă nu este înscrisă o altă firmă, obţi