Gloria Bistriţa a pierdut în această seară partida jucată în deplasare, scor 4-2, contra Sportului Studenţesc.
Deşi, Bistriţa începe în forţă şi înscrie prin Predescu chiar în minutul 2, mijlocaşul trăgând puternic din 14 metri, studenţii revin în joc trei minute mai târziu şi egalează prin Curelea. În minutul 35, Moraes a primit o pasă în careu, a preluat pe piept şi, cu toată opoziţia fundaşului Patriche, l-a învins pe Viciu.
Gazdele au egalat din nou în minutul 49, Varga a centrat de pe partea dreaptă, mingea a fost respinsă, iar Bălan a trimis-o în poarta lui Albuţ. Scorul a devenit 3-2 în minutul 68: Irimia a centrat din careu, iar Curelea, aflat singur la şapte metri de poartă, a înscris cu o lovitură de cap.
Varga a punctat ultimul în acest meci, în minutul 90+1, când a şutat la colţul scurt, după centrarea lui Postolache, la capătul unui contraatac purtat pe partea stângă.
Sportul Studenţesc: 33. Viciu - 15. Ciupe, 24. Patriche, 13. Ghinga, 29. Farmache - 30. Irimia, 21. Vasile (19. Cruceru '54) - 28. T. Bălan (8. Nae '88), 10. Ferfelea (22. Postolache '62), 20. D. Varga - 9. Curelea.
Gloria Bistriţa: 22. Albuţ - 17. Săceanu, 3. Tudose, 18. Frăsinescu, 5. Velcovici - 6. A. Mureşan, 21. Keita (11. De Souza '76), 25. Predescu (7. Coroian '70), 30. Băjenaru, 20. De Pina (2. C. Petre '56) - 10. Moraes
Cartonaşe galbene: Ghinga '18, D. Varga '53, Cruceru '87, Irimia '89 / De Pina '19, Moraes '41.
Arbitri: Adrian Comănescu (central) - Vasile Marinescu, Valentin Avram (asistenţi) - Claudiu Baboia (rezervă).
Observatori: Daniel Gherasim, Stan Prodan.
Rezultate finale şi clasamentul ligii I, etapa a III-a:
Universitatea Cluj - FC Vaslui 1-1
Au marcat: Cvirik '84 / Wesley '80 (penalti)
FC Rapid - Oţelul Galaţi 0-0
Victoria Brăneşti - Universitatea Craiova 1-0
A marcat: V. Si