În vreme de criză, nu se vinde ce mai ai prin casă, decât dacă eşti disperat. Altminteri, capeţi un preţ de nimic. La fel, nici o firmă serioasă nu-şi oferă stocurile la solduri, decât dacă are prea multe şi-s greu vandabile. Ori e în pragul falimentului. Guvernul Boc e disperat. Bugetul are încasări slăbănoage. Împrumuturile de la FMI şi de la bănci comerciale s-au dus şi nu prea se ştie unde. Ultima soluţie - în afară de aproape înjumătăţirea veniturilor reale ale populaţiei prin impozite şi costul general al vieţii - a decis Cabinetul, cam suspect încurajat de reprezentanţii FMI, ar fi vânzarea grabnică a pachetelor de acţiuni pe care le mai deţine statul la diverse companii, îndeosebi în sectorul energetic. Sunt vizate Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz ş.a. Mai sunt pândite şi active ca Antibiotice Iaşi. Berceanu anunţă şi el că pune pe tarabă CFR Marfă (între altele, peste 40.000 de vagoane).
O ofertă destul de variată şi, mai ales, de mare valoare. Dar dacă afacerile se vor încheia, ca de atâtea alte ori, la un preţ derizoriu, de solduri, statul nu se va alege cu mare lucru. Iar puţinii bani obţinuţi se vor scurge ca apa-n nisip, cu explicaţii ceţoase. Nu mai spun că scăparea cu totul de sub control a activelor energetice va avea impact şi asupra populaţiei: noii patroni vor impune nestânjeniţi, având şi putere de monopol, tarifele. Acest program nu poate fi lăsat la mâna lui Boc, Videanu & Co, el trebuie să se deruleze obligatoriu transparent şi sub un strict control parlamentar, înainte de a fi parafate contractele. Altminteri, ne vom trezi că am luat praful de pe tobă, că afacerea a fost oneroasă, iar guvernanţii vor ridica din umeri: “Aşa-i în condiţii de criză”.
