La doar 16 ani, Mădălina luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, pe care le sprijină pentu a se integra în comunitate şi pentru a trece mai uşor peste dificultăţile zilnice.
De mai bine de un an, Mădălina este voluntar la centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi din Zalău al Asociaţiei „Caritas” Oradea. A făcut cunoştinţă cu organizaţia nonprofit în anul 2009, când s-a implicat, alături de mai mulţi colegi şi prieteni, în organizarea Olimpiadei Speciale „În acea zi am învăţat să privesc altfel persoanele cu dizabilităţi şi m-am gândit să dau o mână de ajutor”, mărturiseşte tânăra.
Pasionată de calculatoare
Este elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Silvania”, la profil matematică-informatică. Este pasionată de informatică şi de calculatoare şi ar dori să urmeze o facultate şi, bineînţeles, o carieră în acelaşi domeniu. Ca orice adolescent de vârsta ei, în timpul liber îi place să iasă cu prietenii în oraş, să meargă la discotecă, să fie în centrul atenţiei, deşi, spune ea, este destul de timidă şi ruşinoasă în prezenţa persoanelor pe care nu le cunoaşte.
În doar un an, de cînd e voluntar, a participat la două campanii diferite. Una dintre ele este ,,Alegerea ta, viaţa ta!”, iar cea de-a doua „Spune-ţi nu violenţei, respectaţi-i pe ceilalţi”. Se mândreşte că a avut ocazia să cunoască şi să lucreze cu voluntari din Corpul Păcii, veniţi tocmai din America pentru a se întâlni cu tinerii cu dizabilităţi din România. Ultima acţiune la care a participat, extrem de importantă pentru ea, este campania de strângere de ajutoare pentru persoanele afectate de inundaţiile din Moldova.
Săptămânal, Mădălina participă la întâlnirile şi activităţile unui grup de socializare din care fac parte tineri cu dizabilităţi, beneficiari „Caritas” şi voluntari. „Împreună cu grupul am făcut excursii, tabere. Ce po