Sakineh Mohammadi Ashtiani, iranianca de 43 de ani din oraşul Tabriz, care a fost condamnată la moarte prin lapidare (n.r. - bătaie cu pietre), în mai 2006, pentru că şi-a înşelat bărbatul, a acordat un amplu interviu ziarului britanic The Guardian, în care aceasta susţine că Iranul vrea să o ucidă în secret.
Sakineh Mohammadi Ashtiani a vorbit pentru prima dată despre povestea ei cutremurătoare care a sensibilizat întreg mapamondul. Judecătorii i-au schimbat pedeapsa, urmând să fie spânzurată, în loc să fie ucisă cu pietre, în urma protestelor ce au avut loc în întreaga lume privind moartea teribilă la care urma să fie supusă.
Se pare însă că acum aceştia s-au răzgândit. Ei s-au întâlnit, zilele trecute , într-o sesiune extraordinară, în care au atras atenţia asupra faptului că Ashtiani a fost acuzată şi de uciderea soţului ei, ceea ce îi determină să se gândească încă la pedeapsa iniţială.
I s-a oferit azil în Brazilia
Femeia susţine că oficialii încearcă să inducă în eroare presa cu acuzaţiile pe care i le aduc, pentru a o ucide în secret. “Vor să mă facă de râs în faţa presei internaţionale, pentru a o induce în eroare şi pentru a putea să mă ucidă în secret. Eu am fost găsită vinovată doar de adulter, în timp ce pentru acuzaţia de crimă am fost achitată. Bărbatul care l-a ucis de fapt pe soţul meu a fost identificat şi arestat, însă pe el nu l-au condamnat la moarte”, a spus iranianca, subliniind că pe ea o pedepsesc astfel doar pentru că e femeie.
Mai mult, aceasta a relatat faptul că nici măcar nu şi-a înţeles pedeapsa când a fost găsită vinovată. “Când judecătorii mi-au dat sentinţa, nici nu am realizat că voi fi ucisă cu pietre, pentru că nu ştiam ce înseamnă cuvântul persan «rajam». M-au pus să îmi semnez sentinţa, iar când m-au dus înapoi în celulă, colegele mi-au spus ce semnifică, şi când am auzit, am leşinat”, a decla