Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proprietarii garajelor din centrul orașului declară război municipalității orădene

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 ·

Viitoarea parcare supraetajată lasă aproape 50 de orădeni cu maşina în stradă. Câteva zeci de riverani care locuiesc pe strada Republicii din Oradea se află, de mai bine de o săptămână, în război cu autorităţile locale.

Municipalitatea a dispus demolarea garajelor în locul cărora va fi construită noua parcare supraetajată. Cei aproape 50 de locatari au investit sume uriaşe în amenajarea garajelor, iar o parte au plătit chiria, aproape 6.000 de lei, pentru un an întreg. „Este ridicol ce vrea primăria să facă. Noi am fost anunţaţi doar printr-o notificare, nu ne-a spus nimeni personal că trebuie să ne demolăm garajele”, a spus Dragoş Lascău, responsabilul de asociaţie.

Parcare în locul garajelor

„În locul garajelor vor să construiască parcarea pentru noul spital, dar nu au niciun plan concret. Ne-au anunţat că dacă nu vom demola singuri garajele vor veni ei cu buldozerele şi le vor demola”, a mai spus Lascău.Proprietarii de garaje au depus numeroase sesizări, chiar şi o ordonanţă prezidenţială prin care au solicitat suspendarea notificării, dar nu au primit niciun răspuns oficial. În cazul în care municipalitatea nu va rezolva situaţia, până joi, riveranii ameninţă că vor duce problema în instanţă. De cealaltă parte, aleşii locali spun că situaţia nu are cale de întoarce şi că orădenii care au garaje în locul în care urmează să fie amenajată parcarea supraetajată va trebui să se obişnuiască cu ideea. „Noi nu am fost înştiinţaţi cu privire la demersurile locatarilor, astfel că nu putem anula notificarea. Primăria încearcă să găsească o soluţie pentru rezolvarea situaţiei în termeni amiabili”, a precizat Petri Csilla, purtătorul de cuvânt al primăriei.

cifre

5,4 milioane de euro este valoarea totală a parcării supraetajate, care va fi construită în 18 luni.

Noi am ne-am montat inclusiv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum o ora
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 7 aprilie 2025?

Ziua Constanta acum 38 minute
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie. Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credi

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°