La termenul din 8 august, "lotul CPEx" judecat de instanţa militară avea deja un membru mai puţin: Nicolae Giosan, ultimul preşedinte al Marii Adunări Naţionale, murise la 30 iulie. Procesele "foştilor" erau atent urmărite de opinia publică, ţinută la curent de mass-media. Presa şi publicul deopotrivă, funcţionând mai degrabă după preceptele societăţilor primitive, cereau răspicat "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". În atmosfera emoţională din primele luni de libertate nu mai impresionau nici boala, nici bătrâneţea, nici moartea chiar. Toate erau "amănunte" prea puţin relevante pentru "poporul" dornic să vadă că cineva plăteşte pentru privaţiunile îndurate în ultimii ani ai regimului comunist.

În 1990, "telejustiţia" ajunsă după 20 de ani pe culmi nebănuite rula primele episoade. Procurorii au întocmit rechiztoriul după voinţa "poporului", după metode care la o atentă analiză ar dovedi uimitoare similitudini cu cele practicate de A.I. Vîşinski în timpul marilor procese staliniste din anii '30 ai secolului trecut. Indignaţi, cetăţenii se întrebau cum de foştii membri ai CPEx şi-au descoperit peste noapte sumedenie de boli, aşa cum susţineau avocaţii. Nimeni nu voia să ţină cont că în boxa acuzaţilor se aflau în mare parte oameni trecuţi de prima tinereţe, suferind de boli cronice până atunci ţinute sub control de medicii Spitalului Elias.

Aşa se face că infarctul sever suferit de Nicolae Giosan în luna mai 1990 nu a convins instanţa că are de judecat un om a cărui viaţă era într-adevăr în pericol. La 10 iulie, Giosan a înaintat o cerere prin care cerea suspendarea procesului penal până când starea sănătăţii i-ar fi permis să participe la proces. Temeinicia cererii sale era confirmată de Aurelian Arusoaei, colonel-doctor, directorul Spitalului Penitenciar Jilava. Într-o Notă-raport trimisă judecătorilor, medicul militar confirma diagnosticul