Au emigrat în Banat cu mai bine de 200 de ani în urmă, venind din diferite regiuni din Germania şi Austria. Deşi ponderea lor ajunsese la un moment dat la jumătate din totalul populaţiei bănăţene, în ultimii 20 de ani, cea mai mare parte a şvabilor s-a întors în Germania. Doar două procente mai reprezintă azi, în Timiş, etnicii germani.

Banatul, un nou început pentru coloniştii germani

Şvabii au jucat un rol foarte important în istoria ultimelor două sute de ani a Banatului. În 10 august, de exemplu, vor fi 91 de ani de când, în 1919, în cadrul adunării de la Timişoara a şvabilor din Banat, aceştia şi-au dat acordul pentru unirea Banatului cu România, proclamată la Alba Iulia în 4 august. Cu acea ocazie a fost adoptată o rezoluţie prin care se declară „unirea pe vecie a întregului Banat cu Statul român sub sceptrul dinastiei române”. Prima colonizare organizată a Banatului a avut loc în prima jumătate a secolul XVIII, când aproape 40.000 de germani au căutat un nou început, stabilindu-se în această zonă alături de etnici sârbi, bulgari, italieni şi spanioli. În timp, au dezvoltat industria şi comerţul din zonă, reorganizând satele din Banat şi construind aşezări tipice – acele localităţi sub formă de tablă de şah, cu biserica romano-catolică şi terenul înconjurător în centrul lor. Tratatul de la Trianon, din 1920, a reprezentat un punct de cotitură pentru istoria şvabilor bănăţeni. Sfârşitul imperiului habsburgic şi unirea Banatului cu România au însemnat pentru aceştia o nouă etapă de revigorare a culturii germane, după ce procesul de maghiarizare, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, limitase considerabil afirmarea culturii etniilor din Banat. Pentru prima dată după 1867 s-au redeschis şcolile în limba germană, iar Timişoara s-a reafirmat ca şi centru cultural al şvabilor. În 1930, şvabii reprezentau o treime din populaţia Timişo