De câţiva ani când mă uit în oglindă sunt ori cu rucsacul în spate, ori trăgând după mine o valiză, tot timpul pipaind buzunarul genţii pentru a mă asigura că actele şi banii sunt în regulă, tot timpul aruncând o privire pe panourile care anunţă sosirile şi plecările….Decorul se schimbă, azi palmieri, mâine -10 grade, doar eu rămân aceeaşi, mereu pe drumuri, între două ţări, mări sau continente, deja simţindu-mă ca acasă în anumite gări, autogări sau aeroporturi. Niciodată nu am plecat cu inima îndoită, am lăsat viaţa să mă poarte ea şi nu eu pe ea.

Cel mai greu e atunci când schimbi nu numai continentul, ci şi ambientul cultural şi te afli într-o lume pe de-o parte exotică, pe de altă parte bizară. În acelaşi timp am atât sentimentul de atracţie cât şi pe cel de respingere. Sunt undeva la mijloc, şi la propriu şi la figurat, lângă Gibraltarul real şi lângă Gibraltarul cultural şi emoţional. Mi-e dor de senzaţia de a intra singură într-o cafenea cu o carte, fără ca nimeni să mă deranjeze, fără să fiu ţintuită de privirile tuturor celorlalţi clienţi. Să îmi pot savura cafeaua şi lectura în linişte. Mi-e dor de un Becks lemon pe terasele din Haşdeu. Dar am prea puţin timp la dispoziţie pentru reverii nostalgice. Fascinaţia souk-urilor împânzite de oameni, aroma de mosc si de iasomie a străduţelor încâlcite, chemarea la rugăciune ca un suspin, prajiturile cu migdale, Mediterana caldă şi agitată, freamătul palmierilor, întunecimea privilor. Toate acestea mă îmbată, mă aruncă într-o furtună de sentimente contradictorii, între plăcere, mirare, dezacord…

Această lume e prea puternică să îi rezist. M-am abandonat ei, cu picioarele goale în nisipul ca o rană. E o experienţă care îmi tatuează sufletul, delicat, dar pentru totdeauna. Există locuri care sunt făcute pentru a-ţi odihni inima pentru a face greutatea valizei mai uşor de suportat. Există călătorii ca