Alexandru Csepreghi a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a pierdut sâmbătă, în ultimul act al turneului internaţional Spakassen Cup, în faţa formaţiei germane, HSG Wetzlar, cu scorul de 27-16 (13-9).
După un turneu epuizant, elevii lui Jovica Cvetkovic nu au mai făcut faţă ultimului meci din cadrul competiţiei din Germania, cedând fără drept de apel contra unei formaţii din Bundesliga. Singurele momente de echilibru în joc s-au înregistrat în primele minute ale jocului, când nemţii conduceau la un singur gol diferenţă (3-2). Avantajul a continuat însă să crească în favoarea celor de la Wetzlar, iar la pauză, HCM era condusă cu scorul de 13-9. În încercarea de a recupera handicapul în a doua parte a meciului, constănţenii au comis o serie de greşeli în atac, adversarii reuşind pe contraatac să mărească diferenţa de pe tabelă, la şapte goluri (17-10). Campioana României a dat apoi semne de revenire, apropiindu-se la cinci lungimi faţă de adversari, graţie unui joc foarte bun al lui Csepreghi.
Pe final însă, HCM a cedat iniţiativa, iar formaţia germană a mărit succesiv diferenţa la 11 goluri, HSG Wetzlar impunându-se în final cu scorul de 27-16. Cei mai buni marcatori ai formaţiei constănţene au fost Csepreghi, cu 8 reuşite, Toma (4) şi Angelovski (2). După meci, Alexandru Buligan a declarat pentru site-ul oficial al turneului: „Avem doar trei săptămâni de pregătire, iar în semifinale am susţinut un meci extrem de dificil, oboseala spunându-şi cuvântul în meciul din finală. Nu am mai putut practica acelaşi handbal de înalt nivel, lucru pe care sperăm să îl remediem până la începutul campionatului. Anul acesta vom încerca să devenim din nou campioni pe plan intern, iar în Liga Campionilor să avem un parcurs cât mai lung". Desemnat cel mai bun jucător al turneului, Alexandru Csepreghi a m