Continuă să fie actuală o întrebare cardinală: ce fel de politică ar fi optimă în construcţia de locuinţe? Mai cu seamă că o mare masă a populaţiei, care nu vede nici o soluţie imediată ca să-şi construiască ori să-şi cumpere o casă, visează încă reîntoarcerea la locuinţe gratuite, construite de stat.

Soluţia locuinţelor repartizate gratuit de către stat, experimentată vreme îndelungată la noi în ţară înainte de decembrie 1989, nu mai poate fi aplicată astăzi. În primul rând, pentru că statul nu mai este unicul patron al industriei, agriculturii, comerţului, băncilor şi altor servicii, al tuturor instituţiilor, cărora le lua toate veniturile, pe care le aduna în buget, planificându-şi apoi cheltuielile după cum îi era voia. Acum, statul abia reuşeşte să adune în buget, din impozite şi taxe, bani cu care să plătească salariile celor 1,3 milioane de bugetari, pensiile, dobânzile şi alocaţiile de asistenţă socială, în timp ce fondurile pentru achiziţii şi pentru investiţii sunt reduse dramatic. De unde să mai adune şi bani pentru case?

În al doilea rând, timpul a trecut repede şi sunt, se pare, prea puţini cei care îşi mai aduc aminte că însuşi Ceauşescu schimbase macazul în ultimii ani ai regimului său şi multe locuinţe nu mai erau repartizate gratuit, ci pe credite acordate de stat. De altfel, timpul masivelor transferuri de populaţie de la sat la oraş, în anii industrializării forţate, trecuse şi nu mai era nevoie de milioane de locuinţe pentru noile detaşamente muncitoreşti. Înregimentarea în oraşe a acestor mari mase umane impusese însă un iureş al construirii de case. De fapt, au fost construite blocuri uriaşe, cele mai multe de o urâţenie respingătoare, ridicate după proiecte tip, ce au făcut ca toate oraşele noastre să semene unele cu altele. Un stat sărac, chiar şi atunci când era stăpânul "cazanului comun", a fost nevoit să recurgă la o