Privită din satul Ciurila, Autostrada Transilvania pare nesfârşită. În realitate, panglica de asfalt se termină doar câţiva kilometri mai încolo.

Drumul e prost - găurit tot şi denivelat. Se vede că luni în şir a fost deşelat de camioane de mare tonaj. Oamenii s-au îmbrăcat frumos. E duminică şi merg la slujbă. Vor veni şi rude de la Cluj-Napoca, într-o evadare de weekend dintre betoane. Le vor primi cu drag, vor aşterne masa în curte, vor mânca un grătar, vor închina un pahar cu palincă. Apoi, de luni, satul va reintra în normal, cu munca la câmp, cu grijile zilnice, cu asfaltul mizerabil de pe uliţa principală.

Viaţa la Ciurila nu s-a schimbat foarte mult în ultimii 100 de ani. E o altă planetă, la doar 20 kilometri de Cluj-Napoca şi tot cam atâţia de Turda, unde timpul a avut răbdare cu oamenii, lăsându-i să nu se schimbe în ritmul de bolid al secolului trecut.

Totuşi, de vreo doi ani, singuratica planetă Ciurila a fost invadată de extratereştri. Aveau căşti albe pe cap, ochelari mari de protecţie şi veste reflectorizante. Camioane grele, ca nişte nave spaţiale în comparaţie cu căruţele ciurilenilor, au început să tropăie încolo şi încoace.

Apoi, orizontul s-a schimbat. Alternanţa deal-vale-deal a fost ruptă de o panglică de asfalt pe care aleargă săgeţi la viteze ameţitoare. După asta, camioanele au plecat. Extratereştrii s-au mutat ceva mai încolo. Au lăsat în urmă asfaltul spart de camioanele lor şi autostrada din coasta satului.

Ciurilenii au aflat apoi că numai de la ei din bătătură autostrada pare nesfârşită, fiindcă nu i se vede niciunul din capete. În realitate, panglica de asfalt se termină doar câţiva kilometri mai încolo, lângă planeta Gilău, iar apoi urmează nebuloasa drumurilor naţionale. Până la galaxia autostrăzilor europene mai e aproape un cosmos de parcurs.