Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat luni că întâlnirea cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi cu reprezentanţii PC a avut ca scop stabilirea unei poziţii comune vizavi de sesiunea extraordinară şi pentru ca opoziţia să se pregătească cât mai bine pentru a putea da jos Guvernul la toamnă.
"Ne-am întâlnit toţi cei din opoziţie pentru a stabili o poziţie comună faţă de sesiunea extraordinară şi şi noi, cei de la PSD, şi PNL ne batem să avem pe ordinea de zi a celor două Camere, alături de legile domnului Băsescu, să avem legi pentru oameni - cele referitoare la TVA, la structura medicală din teritoriu şi la finanţele publice locale - şi să ne pregătim cât mai bine pentru ca în sesiunea care începe la 1 septembrie să putem să dăm jos Guvernul", a spus Ponta, citat de Newsin.
Întrebat dacă s-a discutat şi despre paşii ce urmează a fi luaţi în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, Ponta a spus că întâlnirea de luni a avut doar scopul stabilirii unor acţiuni comune în ceea ce priveşte lupta împotriva PDL şi a abuzurilor sale.
"Să nu vă închipuiţi că nu o să fie şi alte probleme. Suntem două partide mari, noi de stânga, PNL de dreapta. Nu ăsta a fost scopul întâlnirii, să constatăm că nu mai e nicio problemă sau că gândim - nici nu avem cum să gândim la fel din punct de vedere ideologic", a spus preşedintele PSD, adăugând că pe subiecte ce ţin de oprirea abuzurilor puterii "putem avea puncte de vedere şi acţiuni comune".
La rândul său, vicepreşedintele PC Bogdan Ciucă a declarat că PSD, PNL şi conservatorii au un obiectiv comun, referitor la schimbarea Guvernului Boc care se dovedeşte "incompetent", însă a precizat că nu s-a discutat decât "tangenţial" despre paşii ce ar urma să fie luaţi după eventualitatea în care moţiunea de cenzură va trece.
"Avem un obiectiv comun. Pe lângă obiectivele generale, care ţin de ideologie distinctă pentru