Prin vocea câte unui liberal cu simţ practic descoperim ce viitor pipernicit are dreapta pe scena politică românească. Sursa: EVZ

Deşi dorită de majoritatea populaţiei, deşi susţinută de cei mai inteligenţi dintre români, dreapta politică şi-a făcut deservicii nu pentru două cicluri electorale, ci pentru două secole.

Dezastrul a început în primăvara lui 2007, când liberalii au ales trădarea, lucrând exclusiv în slujba lui Dinu Patriciu şi a oamenilor care l-au îmbogăţit pe acesta - pesedeii lui Năstase şi Iliescu.

În 2009, Tăriceanu a plătit cu funcţia de preşedinte. Membrii partidului simţiseră derapajul, dar din păcate pentru ei, n-au fost capabili să readucă maşinăria partidului pe direcţia corectă. Înnămoliţi în ură şi resentiment, liberalii l-au preferat pe cel mai de stânga dintre toţi candidaţii posibili: papagalul vopsit în roşu Crin Antonescu. Într-atât de speriaţi şi derutaţi erau la congres, încât i-au înghiţit pe nemestecate discursul butaforic. Dacă până şi în faţa propriilor susţinători el a recitat fără să clipească partitura fidelităţii absolute faţă de "unicul partid" din care a făcut parte, de ce să ne mirăm că minte la scena deschisă?

Pentru liberalii puri şi duri, poate e necesar să recapitulăm puţin istoria politică a acestui navetist cu geamantanul doldora de steguleţe roşii: imediat după 1990 a devenit membru PNL, fiind chiar şef al organizaţiei din Tulcea. A părăsit PNL-ul pentru a reuşi să intre, ca membru PAC, în parlament pe listele Convenţiei Democratice. Acest episod e cu grijă ocultat în biografia sa politică, pentru că PAC-ul n-a fost, orişicât, PNL!

Cu aceeaşi dezinvoltură a sărit din barca PAC, trecând, din afinitate cu Dinu Patriciu, la PL ’93, unde a tăiat frunza la câini vreo doi ani. Dornic de noi experienţe, a fost o perioadă chiar independent (Crin şi independenţa!), apo