Prin Programul Naţional Apicol se acordă şi în acest an finanţări pentru combaterea varoozei şi pentru achiziţionare de mătci, familii de albine, roiuri etc. Termenul pentru depunerea cererilor este 16 august.
Crescătorii de albine care doresc să beneficieze de sprijin financiar în cadrul Programului Naţional Apicol trebuie să depună cererea până în data de 16 august, la Centrul Judeţean de Plăţi şi pentru Intervenţie în Agricultură. Aurora Sabou, coordonatorul APIA Sălaj, precizează că acţiunile pentru care se acordă finanţare pentru două acţiuni. Acestea sunt lupta contra varoozei şi refacerea şeptelului apicol prin achiziţia de mătci, roi la pachet, roi pe faguri şi familii de albine. Finanţarea nu acoperă şi taxa pe valoare adăugată.
Pot să beneficieze de finanţare apicultorii, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători.
Pentru combaterea varoozei, se finanţează atât metodele clasice, cât şi cele ecologice. Albinele pentru care se solicită acest sprijin trebuie să fie înregistrate la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj şi în Registrul Agricol, iar apicultorul să deţină carnet de stupină. Medicamentele utilizate trebuie să fie omologate de către Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Sanitar. Este o condiţie obligatorie ca tratamentele să se desfăşoare în baza unui calendar anual.
În cazul în care solicită sprijin financiar pentru refacerea şeptelului, apicultorul trebuie - de asemenea - să aibă albine înregistrate şi minim 50 de familii, pentru cei care achiziţionează mătci. Mătcile, familiile de albine, roiurile la pachet şi roiurile pe faguri achiziţionate nu pot fi înstrăinate timp de un an de la data plăţii ajutorului financiar de către APIA.