Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade în arhipelagul Vanuatu/ Poliţia trimite oamenii să se adăpostească

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 s-a produs astăzi, la o adâncime de 35 de kilometri, la 40 de kilometri nord-vest de Port Vila, în arhipelagul Vanuatu (Pacificul de Sud), afirmă seismologii de la USGS.

UPDATE 10.50 Poliţia i-a sfătuit localnici din capitala Port Vila să se adăpostească în zonele mai înalte, ca măsură de precauţie după cutremur.

"Am spus oamenilor să urce pe coline, deşi nu avem încă informaţii că ar exista pagube. Este doar o măsură de precauţie", a declarat sergentul Risa Fret, citat de televiziunea din Noua Zeelandă..

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, John Frat, a afirmat că a fost cel mai rău cutremur pe care l-a simţit în viaţa lui. "Încă ne confruntăm cu replici, iar toate mijloacele de comunicare sunt picate pentru moment, dar lucrurile încep să revină la normal", a afirmat el, citat de AP.

Clădirea ce aparţine Înaltei Comisii a Noii Zeelande a fost avariată, iar plăci din tavan şi rafturi au căzut pe jos, în timp ce calculatoarele "au fost aruncate peste birouri", a afirmat McKenzie, prim-secretarul misiunii diplomatice a Noii Zeelande.

"Am evacuat clădirea şi încercăm să ne asigurăm că toată lumea este în siguranţă", a spus el.

UPDATE 10.10 La aproximativ o oră de la cutremurul de 7,5 grade s-a produs o replică cu magnitudinea de moment de 5,3, potrivit USGS. Noul cutremur s-a produs la ora locală 17.14 (9.14, ora României) şi are aproximativ aceleaşi coordonate cu primul seism. Epicentrul său a fost localizat la 75 de kilometri vest-nord-vest de Port Vila, iar adâncimea la circa 36,8 kilometri.

Centrul american de supraveghere a valurilor seismice în Pacific (USGS), cu sediul în Hawaii, a anunţat că, în urma cutremurului care s-a produs la ora locală 16.23 (5.23 GMT), un val cu o înălţime de aproximativ 22-23 de centimetri a fost observat în zona litorală a capitalei Port

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum o ora
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 50 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°