Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Dumitrescu: „Sunt antrenorul Stelei. Trebuie să ajut clubul!“

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Steaua are de azi un nou antrenor. Este vorba despre Ilie Dumitrescu (41 de ani). Fostul atacant al roş-albaştrilor, unul dintre cei mai iubiţi fotbalişti care au evoluat în Ghencea în ultimii 20 de ani, a acceptat oferta lui Gigi Becali.

Starea de incertitudine de la nivelul băncii tehnice a echipei din Ghencea s-a întrerupt marţi seară. După ce a fost refuzat, pe rând, de Gică Hagi şi de Anghel Iordănescu, şi după ce Victor Piţurcă i-a mai spus pas, încă o dată, Becali a apelat la varianta de rezervă: Ilie Dumitrescu.

Plecat marţi dimineaţă la Constanţa pentru a-l convinge pe Hagi să preia Steaua, Ilie Dumitrescu a fost la rându-i refuzat de „Rege“. Fostul internaţional a purtat aceste negocieri din postura posibilului nou manager al trupei din Ghencea. În această schemă, preşedintele clubului ar fi fost Anghel Iordănescu. Pus în faţa faptului împlinit, Dumitrescu i-a comunicat şi lui Becali că Hagi nu vrea, momentan, să revină la Steaua. Nu mică i-a fost mirarea lui Ilie, când de la celălat capăt al telefonului, latifundiarul i-a replicat: „Atunci, antrenor vei fi tu! Accepţi?“

„Am simţit că Ilie a lăcrimat când i-am propus această funcţie. M-a impresionat, mai ales că nu-l interesează banii. Mi-a spus să facem un contract formal, cu un salariu lunar de un leu“, a spus entuziasmat Becali.

„Da, sunt noul antrenor al Stelei. Trebuie să ajut acest club, care m-a format şi la care am cunoscut satisfacţii incredibile“, a spus Ilie pentru adevarul.ro. El ne-a spus şi care va fi obiectivul său: „Steaua este un club mare, care-şi propune să câştige eventul în fiecare an. Avem un lot bun, foarte valoros, şi de aceea spun că vom câştiga campionatul. Dacă nu voi reuşi, atunci voi pleca şi voi lăsa locul altcuiva“.

Chestionat în legătură cu mesajele fanilor din galeria stelistă, care-l roagă să-l refuze pe Becali, şi care-i promit că, în caz contr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°