Bugetul alocat în acest sens a fost deja depăşit de trei ori
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru a anunţat, ieri, decizia de suspendare a procesului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul Domeniului Major de Intervenţie (DMI) 4.3. - „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Până în momentul adoptării acestei decizii, la nivelul regiunii Centru au fost depuse 607 proiecte, ce solicită peste 70 milioane euro finanţare nerambursabilă.
Decizia AMPOR survine ca urmare a depăşirii de peste trei ori a bugetului de 21,81 milioane euro alocat acestui domeniu pentru Regiunea Centru. Astfel, începând cu data de 27 august nu se vor mai putea depune cereri de finanţare în cadrul DMI 4.3 la sediul ADR Centru din Alba Iulia, pentru judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Bugetul alocat în acest sens a fost deja depăşit de trei ori
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru a anunţat, ieri, decizia de suspendare a procesului de depunere a cererilor de finanţare în cadrul Domeniului Major de Intervenţie (DMI) 4.3. - „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”. Până în momentul adoptării acestei decizii, la nivelul regiunii Centru au fost depuse 607 proiecte, ce solicită peste 70 milioane euro finanţare nerambursabilă.
Decizia AMPOR survine ca urmare a depăşirii de peste trei ori a bugetului de 21,81 milioane euro alocat acestui domeniu pentru Regiunea Centru. Astfel, începând cu data de 27 august nu se vor mai putea depune cereri de finanţare în cadrul DMI 4.3 la sediul ADR Centru din Alba Iulia, pentru judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.