Cele zece proze sunt scrise cu o anume senzualitate, în cheie nostalgică, cu accente de paseism şi/sau idealism, fiind texte de atmosferă sentimentală. Preocupat în ultimii ani de antropologie culturală, istorie literară şi critică de film, Angelo Mitchievici s-a lăsat aşteptat cu volumul de proză, gen cu care a debutat în antologiile „Ferestre 98“ şi „40238 Tescani“.
În „Dragostea va începe mâine" un bărbat se îndrăgosteşte de misterioasa expeditoare a unor scrisori de dragoste semnate cu iniţiala iubitei sale:
„Aproape se îndrăgostise de acea A din scrisori, care nu avea nimic din surâsul şi încrederea Alinei. De felul în care ea se culca, lipindu-şi tălpile îngheţate de sobă, lemnele uşor umede pocneau în simfonii expresioniste, bruitiste. Modul în care ea se mişca, în care tăia aerul cu braţele în tuşe aleatorii. Cu grijă, ca şi cum orice gest dezordonat ar rupe un echilibru al casei, o armonie a aerului... Păsările de gheaţă care se topeau în pupila ei.
Nu erau lacrimi. Nisip sau aur. Îi plăceau rochiile simple, albe şi paharele de vin roşu şi mai ales combinaţia lor. Ştia că îi plac mult gările, prăfuite şi provinciale sau o Central Station aglomerată, cu siluete decupate hieratic în perdeaua de lumină. Îi plăcea dantela flăcărilor de gaz, roşie sau albastră, în ochiurile tăciunilor de ceramică. «Să culeg din fiecare zi ce a fost vital, capital. Tu arzi, arzi ca o torţă translucidă.
Săruturile tale erau acide, îmi usturau faţa, încercam să o feresc, ca şi cum m-ai fi topit, mi-ai fi ars pielea cu o substanţă periculoasă. Îmi mai place transpiraţia ta rece, foarte rece atunci când facem dragoste, degetele mele alunecă pe pielea ta, care pare învelită într-un veştmânt de mătase, răcoros, diafan. Îmi place să-mi ascund faţa sub braţul tău, sub cămaşa deschisă, să stau să ascult cum îţi trece sângele prin vene.
Mi-ar plăcea să fac
