Dacă e 23 august, e Ziua Filmului Românesc la HBO. Un element deja tradiţional al programului HBO, Ziua Filmului Românesc se anunţă a fi în acest an extrem de bogată în premiere autohtone, iar telespectatorii HBO vor putea urmări în premieră şi în exclusivitate pe micul ecran o selectie din filmele de scurt şi lung metraj produse şi lansate în România în 2010, multe dintre acestea fiind realizate cu participarea HBO.
Seara de luni, 23 august, începe în forţă la HBO: de la ora 19:00, cei aflaţi în faţa micilor ecrane se vor putea „încălzi" cu două scurt metraje autohtone cu un palmares bogat în selecţii la festivaluri prestigioase din ţară şi de peste hotare: Trenul foamei (r. Viorel Timaru), filmul care spune povestea emoţionantă a prieteniei dintre un tânăr student fără bani şi un veteran de război care îşi asigură venituri suplimentare folosindu-şi cupoanele de călătorie gratuită cu trenul şi Caviar (de la ora 19:30, r. Răzvan Săvescu), scurt metrajul care prezintă relaţia complicată dintre un tată văduv care vine la Bucureşti pentru a aduce icre negre unei doamne foarte pricopsite, în speranţa cu greu mărturisită de a-i face un viitor artistic fetiţei sale.
Filmul de lung metraj ce poarta semnatura Titus Muntean, Caravana cinematografică, începe la HBO la ora 20:00, oferind telespectatorilor ocazia de a-l urmări pe Dorian Boguţă într-un rol memorabil, acompaniat de Mircea Diaconu şi Iulia Lumînare, debutantă în lung metraj. Acţiunea filmului scris după un roman de Ioan Groşan se petrece în România anilor '50, în care zelosul activist Tavi (Dorian Boguţă) călătoreşte prin Munţii Apuseni cu o caravană cinematografică, pentru a prezenta filme sovietice „de culturalizare" sătenilor din Transilvania. Lucrurile iau, însă, o întorsătură neaşteptată la faţa locului, iar sentimentele lui Tavi intră în conflict cu convingerile sale politice atunci când se îndrăg