Stau relaxata pe scaun cu niste reviste de fashion in mana si astept. Nici eu nu stiu ce astept, nemurirea sufletului poate, sa explodez precum o tomata infuriata sau daca nu, macar o bucatica mica de paradis adevarat. In jurul meu observ alti oameni, care asteapta la randul lor. Probabil altceva, de fapt cu siguranta altceva (n.a. un avion. asta inseamna “altceva”). Unii se uita insistent. Eu zambesc. Langa mine, o doamna ma intreaba daca putem sa facem schimb de reviste, cat mai asteptam. Ea are OK, eu am Vogue si GQ. “Cu mare drag, luati dumneavoastra, eu n-am chef sa citesc” spun, si ma uit mai departe in jur. Cineva imi trage mana langa a lui “ Zici ca suntem nascuti pe continente diferite” imi zice, iar eu imi aduc aminte deodata ca pe unul din degete aveam o verigheta. N-o mai am. Uneori imi lipseste, imi lipseste cumplit starea aceea, starea de familie. Imi lipseste sa am grija de cineva…
Pe un rand de scaune mai indepartat si lipsit deocamdata de viata, se aseaza ea. Asteapta alaturi de mama, la o alta cursa. Are o rochita galbena, de la care nu-mi pot lua ochii. Nu-I vad prea bine chipul, distanta e prea mare, dar culoarea rochiei striga atat de tare, incat nu mai pot fi atenta la altceva.
Passengers for the flight ….are invited to the gate number 23….
Mister …is invited urgently…mister….. is invited …..
“Te superi daca ma duc sa vorbesc cu aia mica de acolo?’ zic eu si nu mai astept raspunsul. Cum nu tin neaparat sa aud, mi se pare suficient ca am anuntat. Si ma duc atrasa ca de un magnet, catre fetita cu rochita galbena.
Imi asez bagajul portocaliu langa ea, poponeatza peste valiza, si facem cunostinta. Ea e Lilly, eu Doria. Intai ma intreaba ce am pe fata. Raspund politicoasa si amuzata ca am o floricica. Apoi, imi arata ca are si ea un bagaj “de mana”, rosu, cu Minnie. O privesc fascinata si curioasa si ma intreb de
