La fiecare ploaie torenţială, locuitorii din cartierul gălăţean Valea Oraşului stau cu frica-n sân.
Apa năvăleşte în case şi ajunge până la ferestre, aşa că s-au obişnuit să-şi urce lucrurile de valoare în poduri. Una dintre cele mai grave inundaţii s-a înregistrat anul acesta, în iunie, când într-o noapte, după o rupere de nori, apele au acoperit Valea Oraşului. După două săptămâni, casele nici nu apucaseră să se usuce, iar Dunărea ameninţa să se reverse din nou în curţile. Pentru evitarea unui dezastru, autorităţile au instalat atunci la repezeală un hidrobaraj.
„Soluţia pentru protejarea oraşului de ameninţarea Dunării este un dig din beton între plajă şi Şantierul Naval. Finanţarea ar urma să vină de la Uniunea Europeană, iar valoarea investiţiei s-ar ridica la şapte milioane de euro", explică primarul Dumitru Nicolae.
Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco afirmă că studiul de fezabilitate a fost finalizat recent şi urmează să înceapă lucrul la proiectul pentru solicitarea finanţării europene.
Locuitorii din Valea Oraşului nu privesc cu încredere iniţiativa Primăriei şi cred că până la realizarea digului vor mai îndura alte inundaţii. "Eu m-am săturat de situaţia asta. E casa părinţilor mei şi nu-mi vine să plec de aici, dar n-am ce face. Cel puţin odată pe an suntem inundaţi. Ne promit că vor face dig, dar noi cum ne descurcăm până atunci? Mai bine ar rezolva canalizarea asta, că nu face faţă când plouă", spune supărat Vasile Zgondea (43 de ani), unul din sutele de gălăţeni care locuiesc în zonă.
Salvaţi de pompieri
Oamenii îşi amintesc cu groază de noaptea de 16 spre 17 iunie anul acesta, când, după ora 3.00, toate străzile din Valea Oraşului erau sub ape. Pompierii au evacuat din locuinţe 25 de adulţi şi 11 copi, dar o mare parte dintre bunurile acestor familii au fost au fost distruse. Atunci au fost inundate 300 de case şi gospodă