Un accident nefericit şi un mers şchiopătat au ţinut-o departe de distracţiile tinereţii. Teama de respingere şi timiditatea au blocat multă vreme dorinţa de a începe o relaţie cu un bărbat. Acum, copilăria este singura perioadă de care-şi aminteşte cu drag. „Viaţa mea a fost un calvar. De multe ori mă-ntreb de ce n-am murit eu în locul surorii mele gemene“...

S-a născut în Teleorman, în comuna Buzescu, cu 76 de ani în urmă. Erau cinci fraţi. Au mai rămas trei. „Eram oameni amărâţi, necăjiţi. Aveam cinci pogoane de pământ şi munceam la oricine avea de lucru“, povesteşte Ileana Stemate, în timp ce şterge cu podul palmei praful inexistent de pe masa pe care şi-a sprijinit cotul cu câteva clipe înainte. Totul e aranjat la locul lui în cameră. Doar patul stă departe de zid, ţintuit acolo de o ţeavă ascunsă în structura camerei care s-a spart şi a udat peretele. O femeie până în 30 de ani, cu părul negru şi trăsături asemănătoare Ilenei priveşte un punct din încăpere. Rămâne neclinitită în tabloul mare, cu rame întunecate, vecin cu iconiţele. „Am de toate: reumatism, osteoporoză, diabet, ciroză“, începe să enumere bolile care o chinuiesc de ani buni. Picioarele par două încercări ale unui pictor care s-a jucat cu pete şi nuanţe vineţii. De la accidentul acela de când avea 13 ani, şoldul i-a rămas neascultător, incapabil să mai răspundă vreunei comenzi.

Şoldul

„M-apucasem de croitorie. Mă dăduseră ai mei să-nvăţ şi eu o meserie. Şi... am alunecat şi am căzut. M-au dus părinţii mei peste tot, unde auzeau că e cineva, acolo mergeam şi noi. Până la urmă am găsit o bătrână «care trăgea bine». Şi am avut noroc, că nu m-a schilodit“. Se făcuse mai bine, însă de şchiopătat nu scăpase. Cei de aceeaşi vârstă începuseră să meargă la hore, la petreceri, la întâlniri. Ileana refuza orice ieşire de teamă şi ruşine. Timidă fusese şi-nainte, dar ac