A facut valuri uriase, mai de mirare, mai de ras, anuntul lui Emil Boc in privinta impozitarii banilor castigati de manelisti. Televiziunile s-au ingramadit sa ceara parerea marilor,,somitati" in materie, de la Guta la Adi Minune, pentru a arunca in derizoriu intiativa.
Ea are, desigur, doza ei de ridicol. Parca vad inspectorii de la ANAF descinzand pe nunti, botezuri, cumetrii sau pe la spectacole pentru a numara dedicatiile si a evalua dintr-o privire numarul bancnotelor azvarlite catre scena. Sa fim seriosi! Aceasta este o stupiditate chiar mai mare decat povestea cu bonurile fiscale. Dar, ma tem, din nefericire statul nu prea are alta varianta, iar nefiscalizarea lautarilor este si paguboasa, si profund imorala.
Cea mai simpla si mai logica tine de celebra si temuta Lege 18 din vremea comunista, in care orice banut sau bun ce nu putea fi justificat era confiscat. Sigur ca acea reglementare a generat multe abuzuri si a fost adesea folosita ca instrument politic, dar ea a fost totusi unul dintre motivele pentru care potentatii vremii erau macar neostentativi.
Imediat dupa 1989, noii puternici au avut grija sa nu mai traiasca asa cosmar. Asa ca a fost introdusa prezumtia de dobandire licita a averii. Intr-un fel, ea este o protectie importanta a proprietatii in fata abuzurilor, insa la adapostul ei marile furturi, tunuri, spagi si evaziuni au ramas nepedepsite. Si orice reglementare care atingea, direct sau indirect, acest interes transpartinica a fost anihilata.
Spre exemplu, am avut Legea nr.115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici, care prevedea posiblitatea confiscarii partii de avere, dobandita in timpul exercitarii functiei, ce nu putea fi justificata. Ei bine, legea a fost atacata la Curtea Consti
