Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA: Judecat după o detenţie de opt ani la Guantanamo

Publicat in Romania Libera, marți 10 august 2010 ·

Tribunalele militare de la Guantanamo, pe care Barack Obama a promis că le va desfiinţa, dar nu a reuşit, încep astăzi judecarea lui Omar Khadr, ultimul deţinut occidental acuzat de terorism. Canadianul a fost arestat în 2002, când avea numai 15 ani.

În prezent un tânăr în vârstă de 23 de ani, Omar Khadr şi-a petrecut o treime din viaţă în celulele de la Guantanamo. Când a fost arestat de armata americană, în iulie 2002, avea numai 15 ani. Fusese adus în Afganistan la numai 9 ani, de către tatăl său, un membru marcant al al-Qaida. Grav rănit în timpul asaltului care a condus la arestarea sa, Khadr, care şi-a pierdut vederea la ochiul stâng, riscă închisoarea pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.

Acuzarea militară, care îşi bazează cazul pe mărturiile date de Khadr, susţine că acesta a fost antrenat într-o tabără al-Qaida şi s-a alăturat ulterior organizaţiei pentru a fabrica bombe artizanale. De asemenea, afirmă procurorii militari, Khadr ar fi spionat for-ţele americane desfăşurate în Afganistan. Cea mai gravă acuzaţie vizează însă atacul asupra unui militar american în uniformă, pe care l-ar fi ucis cu o grenadă. Cu toate acestea, Khadr este incul-pat pentru „crime de război" - singurul cap de acuzare care poate justifica procesul în faţa tribunalului militar excepţional, în conformitate cu reforma ordonată de preşedintele Obama în 2009, pen-tru a consolida drepturile apărării. „Acest caz este original pentru că acuzatul era foarte tânăr în momentul faptelor reproşate", observă, pentru AFP, Benjamin Wittes, expert la Brookings Institution, un centru de reflecţie din Washington. „Sunt multe dezbateri asupra cazului său: trebuie considerat un copil? Dreptul internaţional permite judecarea unui copil-soldat? Dar nu am ştiut niciodată, după tot acest timp, ce are acuzarea împotriva lui", consideră şi Eugene Fidell, profesor de drept militar la Yale Univers

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 28 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum 52 minute
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 24 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 7 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°