Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Deputatii din Comisia juridica au reintrodus in Legea ANI prevederile eliminate la votul din Senat

Publicat in HotNews, marți 10 august 2010 ·

Deputatii din Comisia Juridica, reuniti marti in sedinta, au adoptat, cu unanimitate de voturi, forma proiectului legii ANI care va intra in dezbaterea plenului, in sesiunea extraordinara din 16 august, in actul normativ fiind reintroduse prevederile eliminate anterior de catre Senat, anunta Mediafax. La sedinta comisiei a fost prezent, in prima parte a dezbaterilor, si premierul Emil Boc, care a declarat ca Guvernul sustine forma actului normativ adoptat de catre Camera Deputatilor si a solicitat deputatilor reintroducerea in lege a prevederilor respinse de Senat.

Comisia juridica a Camerei a stabilit reintroducerea in Legea ANI a termenului de trei ani in care Agentia poate face verificari, precum si reintroducerea prevederii referitoare la o singura declaratie de avere, asa cum a solicitat, in punctul sau de vedere, sustinut in fata Comisiei, premierul Emil Boc.

De asemenea, deputatii din comisie au decis sa instituie obligativitatea de a-si depune si publica declaratiile de avere pentru liderii de sindicat si membrii CES, asemenea parlamentarilor, primarilor si celorlalte categorii supuse acestei prevederi.

"Este un prim pas foarte bun pe care l-am facut azi la Comisia juridica a Camerei, in sensul ca, in opinia noastra, am obtinut o larga sustinere. Dupa cum ati vazut, raportul a fost votat in unanimitate si cred ca legea, in acest moment, se afla in echilibru, in sensul ca este in conformitate atat cu deciziile Curtii, cat mai ales cu cerintele Raportului Comisiei", a declarat presedintele ANI, Catalin Macovei, citat de Mediafax.

'); document.write(''); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forțele Terestre Române au început recepționarea primului sistem Bayraktar TB2

Ziua Constanta acum 29 minute
Forțele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2. Potrivit MApN, la încheierea acestei etape, estimată pentru fin

Tribunalul Militar București redeschide urmărirea penală în cazul a doi foști șefi ISU Prahova din dosarul Ferma Dacilor

Ziare.com acum 40 minute
Tribunalul Militar Bucureşti decide redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de corup

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum o ora
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Irina Begu a pierdut în turul secund al turneului WTA 125 de la Valencia

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Numărul 131 WTA, Irina Begu, 33 de ani, a cedat în runda a doua a concursului de categorie WTA 125 de la Valencia în fața letonei Darja Semenistaja, 21 de ani, ♦ 116 WTA, 6-3, 3-6, 4-6, după 2 ore și 19 minute de joc. În decisiv, letona a țâșnit la

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°