Din 2009 se spune că a venit şi în România criza. Acea criză internaţională, se zice nemaivăzută de la Marea Depresiune din 1929-1933. Mult mai corect ar fi să se spună însă că a venit nota de plată a delirului din 2004-2008. Pentru că această notă ar fi venit oricum, şi cu, şi fără criza internaţională. Aceasta din urmă n-a făcut decât să precipite şi să adâncească respectiva notă de plată.
Delirul consumului din 2004-2008 - pentru că, de fapt şi de fapt, n-a fost vorba decât despre o creştere aiuritoare a consumului, fără vreo legătură cu producţia şi capacitatea de finanţare proprie - a fost provocată de majorarea fără noimă şi fără acoperire a creditului. Din 2009, acest credit a venit la plată. Toţi se căinează, politicienii dau vina unii pe alţii, diferiţi analişti acuză incompetenţa sau politicile economice nepotrivite, dar nimeni, din păcate, nu spune lucrurilor pe nume. Nici măcar acum! Când trăieşti pe credit, trăieşti mai bine, când dai creditul înapoi, este normal şi obligatoriu să trăieşti mai prost! Asta face România începând din 2009: trăieşte mai prost, pentru că trebuie să plătească delirul pe credit anterior. Creditul crescuse de vreo 10 ori, deci acum şi plata trebuie să fie gâtuitoare! Nota de plată este anormal de constrângătoare, pur şi simplu pentru că şi anterior creşterea creditului la care se referă n-a fost una normală!
Puţini au fost cei care au avertizat că aşa se va întâmpla. Oricum, n-a fost vorba despre nici unul dintre cei care, aflaţi în funcţii publice (la Guvern sau la banca centrală), aveau nu numai datoria s-o facă, dar şi greutatea politică să fie urmaţi în avertismentele lor şi, deci, să potolească delirul.
Nici acum aceştia nu spun lucrurilor pe nume. Şi zicem din păcate, pentru că nu mai este nimic de făcut acum decât să se plătească! Nu ştim de ce se mai ascunde realitatea plăţii creditelor