Două dintre victime au început să se simtă rău la locul de muncă, iar altele au căzut secerate pe stradă sau răpuse de sauna din autobuze
Victimele aveau vârste între 31 şi 73 de ani şi au ajuns la spital în comă, cu febră de peste 40 de grade Celsius. Ioan Vădrăgan (39 de ani) era ajutor de bucătar la restaurantul Cetate din Mamaia, aparţinând firmei Dan Stel Prod. Sâmbătă, la ora 15.30, angajatul şi-a anunţat şeful că vrea să plece acasă, deoarece nu se simte bine. Bărbatul a fost luat de Salvare şi dus la spital, unde, în cursul nopţii, a decedat. „Nu era bolnav, nu avea nimic. I s-a făcut rău brusc. Să vedem autopsia ce arată“, sunt stupefiaţi colegii săi.
Inspectorii de muncă s-au deplasat la locul unde lucrau cei doi muncitori în clipa în care li s-a făcut rău, pentru a stabili împrejurările ce au condus la deces.
Ceilalţi patru decedaţi aveau vârste între 61 şi 73 de ani. Unul s-a prăbuşit pe stradă, altul în autobuz, iar altul - într-un hypermarket. Corpurile au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală în vederea stabilirii cauzelor morţii.
Hipertermie, comă, deces
„Cele şapte decese s-au datorat hipertermiei, adică expunerii îndelungate la temperaturi ridicate“, a declarat dr. Dan Căpăţână, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Simptomele sunt temperatura ridicată a corpului (până la 42 de grade Celsius), stări de ameţeală, dureri de cap, vomă, agitaţie psihomotoare, confuzie, simptome ce pot conduce într-un final la stări comatoase sau chiar la deces.
Şefii de secţie susţin că nu este posibil ca persoanele tinere să moară numai din cauza căldurii. „Cu siguranţă, pacienţii aveau şi alte afecţiuni care au condus într-un final la decesul lor prematur“, este de părere dr. Ildiko Toldişan, şeful Secţiei Neurologie. De aceeaşi părere este şi dr. Elvira Craiu, şeful secţiei Cardiologie: „Bol