Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazurile de apendicită se înmulţesc vara

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Este cea mai întâlnită urgenţă chirurgicală abdominală în categoria de vârstă 10-30 ani. Apare din cauza inflamării apendicelui, ca urmare a acumulării de reziduuri la acest nivel şi este mai frecventă vara, când infecţiile gastrointestinale proliferează.

Pentru foarte mult timp, nu s-a ştiut care este rolul funcţional al apendicelui în organism. Abia de câţiva ani, în urma rezultatelor unui studiu desfăşurat la Universitatea „Duke" din SUA, s-a ajuns la concluzia că apendicele este o „pungă de rezervă" cu bacterii „bune", identice cu cele din sistemul digestiv. „După naştere, în peretele apendicelui apare un ţesut limfoid, ţesut ce are rol în maturarea limfocitelor şi în producţia de imunoglobuline", explică medicul primar chirurg Bogdan Sandolache de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Constipaţia, una dintre cauze

Inflamaţia apendicelui apare atunci când comunicarea sa cu intestinul gros este blocată. Acest blocaj poate fi cauzat de acumularea de mucus în interior sau din cauza fecalelor care pot pătrunde spre apendice, blocând deschiderea acestuia. Ca urmare, bacteriile ce au ajuns în apendice se înmulţesc şi produc inflamare. Procesul inflamator nu se mai poate opri nici cu antibiotice, iar metoda de prevenţie recomandată pentru a evita astfel de probleme constă într-o dietă care să prevină constipaţia şi, atunci când este cazul, în tratarea constipaţiei cronice.

Alt pericol, infecţiile abdominale

Infecţiile gastrointestinale sunt afecţiuni produse de bacterii, virusuri, fungi sau de paraziţi şi în cele mai multe dintre cazuri dispar în câteva zile, uneori chiar fără tratament. Destul de uşor de contractat prin consumul de apă contaminată, de legume sau de fructe nespălate ori de la unele alimente insuficient preparate, infecţiile gastrointestinale pot conduce la inflamarea apendicelui.

Prevenţia constă într-o igienă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 32 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°