Şi cei care se apucă târziu de sport pot beneficia de avantaje de pe urma mişcării efectuate la sală sau în aer liber. Medicii spun că orice fel de activitate fizică ne ajută să ne menţinem în formă indiferent de vârsta la care începem să o practicăm.
Mişcarea poate fi asemuită cu finanţele: cu cât începi mai devreme să depui bani la bancă, cu atât vei avea mai mulţi. Dar niciodată nu e prea târziu să te mobilizezi în acest sens, spun medicii. „Sportul este cheia tinereţii", declară pentru Reuters Andrea Metcalf, expert în fitness şi antrenor personal de mai bine de 20 de ani.
El le recomandă celor care încep târziu, „mişcare fizică în porţii mici". „Cei care nu au făcut până acum exerciţii nu-şi cunosc corpul sau mişcările lui şi, prin urmare, trebuie să se concentreze pe activităţi simple, prin care cresc forţa anumitor grupe de muşchi", explică Metcalf, care are în plan un DVD cu exerciţii adresate vârstei a doua.
Ce avantaje ai dacă rămâi în formă
Doctorul Wojtek Chodzko-Zajko de la Universitatea din Illinois, SUA, susţine că oamenii trebuie să ia în calcul exerciţiile fizice aşa cum se concentrează pe economiile pentru pensie. „Chiar şi plimbatul câinelui sau timpul petrecut în aer liber sunt bune, pentru că sunt ieşiri active", spune el, adăugând că cei care ajung să trăiască 100 de ani au dus o viaţă activă.
Beneficiile nu se lasă aşteptate chiar şi pentru cei care îşi dau seama de-abia la vârste înaintate că mişcarea înseamnă sănătate. „Jocul nu s-a sfârşit, chiar dacă nu ai dus o viaţă activă", spune doctorul Angela Smith, fost preşedinte al Colegiului American de Medicină Sportivă.
În opinia sa, oamenii pot face progrese remarcabile în privinţa sănătăţii oaselor şi a agilităţii. Smith spune că studiile recente au scos la iveală faptul că până şi octogenarii îşi pot dubla forţa fizică după ce fac antrenament cu greută