Maria* a muncit în Italia din 2003 şi până de curând. A lucrat aproape un an într-un restaurant, iar apoi, vreme de doi ani, într-o croitorie. A muncit la negru, fiind nevoită să se ascundă permanent de carabinieri. A cunoscut în diferite chipuri umilinţa discriminării: ca angajat, ca român, ca femeie. A fost prinsă în mai multe rânduri şi i s-a dat aviz de întoarcere acasă. A fost reţinută în arest pentru două săptămâni şi apoi trimisă în ţară, dar, imediat după aderarea la UE, i s-a anulat interdicţia de muncă în Italia. A revenit şi şi-a găsit de lucru la un restaurant. A lucrat cu contract de muncă, având un salariu de 1.200 de euro. În 2008, s-a întors în ţară. Doreşte să revină în Italia, însă criza o împiedică să îşi găsească de lucru.
Când au plecat la lucru în Germania, în 2006, Ana şi Dorin erau proaspăt căsătoriţi. Au lucrat legal. În doi ani au ajuns să câştige câte 900 de euro, lucrând de dimineaţa până seara târziu, fără zile libere. S-au specializat în vânzarea de produse de cofetărie de lux. Din cauza crizei, şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au întors acasă. Au avut mai multe tentative eşuate de a se întoarce.
Beneficiind de o bursă de studii, Matei a plecat în Germania în 2004. Studiile din ţară i-au permis ca timp de mai mulţi ani să îşi găsească diferite slujbe în cadrul unor instituţii culturale germane. Recesiunea l-a obligat să se întoarcă acasă. Mihai este student şi un contract de lucru de o vară i-a oferit ocazia de a lucra în SUA. Timp de trei luni, de dimineaţa până seara şi fără zile libere, a spălat vase şi a făcut curăţenie într-o pizzerie.
Precum Maria, Ana, Dorin, Matei şi Mihai, mulţi dintre cei pe care criza i-a adus acasă ar face orice să se poată întoarce la lucru pe pieţele din Vest. Au muncit din greu, dar munca le-a fost respectată şi au fost plătiţi suficient de motivant pentru a-şi dori să îşi poată rel
