1. "Este societatea românească pradă Crizei, ca preafrumoasa Cosînzeană prizonieră în ghearele Balaurului? Iar dacă este în pericol de moarte, unde se află neînfricatul Făt-Frumos, menit să o salveze?" Întrebările, astfel formulate, relevă o structură de gîndire, un model cu care oamenii politici şi, probabil, cea mai mare parte a oamenilor acestei ţări, operează atunci cînd, prin alegeri, decizii, acţiuni şi evaluări, contribuie la structurarea realităţii, respectiv cînd dezbat faţetele, dinamica, consecinţele şi remediile necesare crizei.

Faptul că această criză ia chipul şi asemănarea noastră, adică trăsăturile esenţiale ale societăţii care a produs-o, că ea decurge în principal din felul în care am fost şi suntem modelaţi de experienţa noastră de viaţă, res-pectiv din felul în care minţile noas-tre modelează evenimentele care se nasc, nu din neant, ci din consecinţele a ceea ce am decis, făcut, ales şi evaluat ieri, alaltăieri, ori acum cîteva decenii, se impune cu forţa neiertătoare, dar şi izbăvitoare, a evidenţei.

Boala unei societăţi, asemenea bolii unei persoane, nu este un demon venit din negura iadului ca să-l chinuie pe păcătos, un demon care, prin vicleşuguri necurate, i-a luat trupul în stăpînire, ci un produs de interacţiune "marca bolnavului".

2. Una dintre consecinţele cele mai profunde şi pozitive ale crizelor care răscolesc şi dizolvă ţesuturile bolnave ale societăţii româneşti, pregătind terenul pentru un ciclu nou al existenţei noastre istorice, este "reinventarea politicului". Naivitatea ne-a îndemnat să credem, iniţial, că acest lucru se va întîmpla, aproape de la sine (doar modelele, cărţile şi profesorii au fost aici, cu noi!), sau prin sîrguinţa şi amprenta politică a vreunui "mare reformator", fie el individual sau colectiv.

Acum, vedem că redefinirea politicului în spaţiul românesc se produce lent, nu ca un act de