În urmă cu doi ani, la Zărneşti se inaugura rezervaţia de urşi, de către Asociaţia "Milioane de Prieteni" şi Asociaţia Mondială pentru Protecţia Animalelor (WSPA).
Rezervaţia de la Zărneşti, din judeţul Braşov, s-a născut printr-un parteneriat public privat, iar Primăria Zărneşti a acordat pentru acest proiect 69 de hectare de pădure. Spaţiul a fost amenajat astfel încât urşii să aibă parte de un mediu cât mai apropiat de habitatul natural. Animalele au bârloguri şi „piscine", iar mâncarea le este plasată în anumite locuri, astfel încât animalul să facă efortul s-o caute.
În prezent, în rezervaţie trăiesc 51 de exemplare, iar fiecare dintre ei are la dispoziţie, pentru plimbare, suprafeţe vaste. „Din cauza faptului că aceşti urşi au trăit aproape de oameni, nu pot fi eliberaţi în pădure, deci sanctuarul este înconjurat de un gard dublat de o protecţie electrică şi trebuie încă hrăniţi în paralel cu ceea ce găsesc singuri în pădure. Un sistem video de supraveghere permanentă ne permite să-i localizăm şi să protejăm rezervaţia de orice intruziune", spune Cristina Lapis, preşedinta Asociaţiei „Milioane de prieteni".
În rezervaţie, animalele au parte şi de îngrijiri medicale complexe. „Mulţi dintre urşii din rezervaţie sunt deja bătrâni. Aşa că problemele care apar în mod obişnuit sunt artritele şi artrozele, în general probleme ale articulaţiilor. Dacă vedem un animal că şchioapătă, îi administrăm calmante şi antiinflamatorii în mâncare. Tot vârsta duce la probleme medicale ale danturii. În aceste cazuri se fac intervenţii ca la om, numai că ursul trebuie tranchilizat şi izolat", explică Ciprian Cocianu, medicul veterinar care se ocupă de urşii din rezervaţie.
Citeşte aici Poveştile cutremurătoare ale urşilor de la Zărneşti
"LiBEARty", singura rezervatie naturala pentru ursii bruni din Romania, gazduieste cele mai triste animale din Europa,