Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorii băcăuani mici şi mari, invitaţi la festivalurile de la Cluj şi Erevan

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Două trupe de teatru din Bacău, una de adulţi şi una a copiilor, au fost selectate în această săptămână la festivaluri de prestigiu naţionale şi internaţionale.

Dacă pentru trupa de elevi "Prosepro's Group" participarea la festivalul de la Cluj nu va fi o problemă, prezenţa trupei "Buzunarul cu teatru" la festivalul internaţional de la Erevan (Armenia), între1 şi 8 octombrie, este pusă sub semnul întrebării.

"Cred că este o mare performanţă participarea noastră la acest important festival, unde sunt invitaţi artişti din întreaga lume. Pentru a ajunge la Erevan avem nevoie de 2500 de euro şi sperăm să fim ajutaţi, pentru că reprezentam cultura românească, de autorităţile locale şi de prietenii noştri, sponsorii", a declarat Gheorghe Balint, regizor.

"Teatrul, pentru mine, este o stare de graţie a fiinţei umane, « felul » meu intim de a exista şi rezista. Vreau să împărtăşesc semenilor mei, de aici şi de oriunde, întrebările şi poveştile personajelor cărora le dau viaţă pe scenă", ne-a spus Eliza Judeu, actriţă a Teatrului Bacovia.

Actorii-elevi, calificaţi la festivalul naţional de teatru

Şi cei mai mici actori au avut emoţii mari în ultimele zile, în timpul preselecţiei pentru concursul naţional "Teatru Fest 2010", de la Cluj. Finaliştii vor fi din Constanţa, Sighişoara, Arad, Piteşti, Bacău şi Cluj. Festivalul, organizat de Ministerului Educaţiei şi Cercetării, se va desfăşura în staţiunea Băişoara, între 30 august şi 3 septembrie.

Trupa de teatru a Palatului copiilor din Bacău, « Prospero's group », pregătită de regizorul Gheorghe Balint, va prezenta în concurs spectacolele «Poveşti de dragoste », « Came and go » de Samuel Beckett, « Sandwich cu pui » şi « Nu mai sunt iepuraşul tău drag » de Matei Vişniec.

Trupa elevilor băcăuani a fost invitată să participe cu încă doua spectacole, hors concurs. Profesorul Gheorghe Balint

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 8 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025

Libertatea acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025. Meteorologii au anunțat ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 9 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 9 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile. Ce nu trebuie să faci în această zi sfântă

Botosani News acum 23 minute
Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește după o săptămână, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măsl

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 8 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 10 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 7 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

Negocieri nucleare cu Iranul în Oman: Casa Albă salută „un pas înainte”

News.ro acum 20 minute
Statele Unite au salutat „un pas înainte” şi discuţii „foarte pozitive şi constructive” la finalul reuniunii rare de sâmbătă privind programul nuclear iranian, după ameninţările preşedintelui Donald Trump de a recurge la o operaţiune militară în lip

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

0°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°