În ultimii 75 de ani, oceanele şi spaţiul de deasupra lor se aflaseră sub supremaţia Flotei Navale a Statelor Unite. Mobilitatea fără egal deţinută pe mare, în aer şi sub apă, capacitatea de a-şi proiecta puterea rapid şi decisiv oriunde în lume îi conferiseră Americii o influenţă lipsită de rival. Şi totuşi, toate acestea vor fi devenit istorie în 2015, când portavionul USS George Washington a fost trimis pe fundul Mării Chinei de Est. Mai mult de 4.000 dintre membrii echipajului au pierit atunci. Incidentul nu a semnalat doar o răsturnare a balanţei de putere din Asia, ci şi zorii unei ordini noi, o ordine în care Beijingul înlocuia treptat Statele Unite.

Fragmentul de mai sus ar putea deveni secvenţa unui viitor succes de boxoffice - Un Pearl Harbor de secol XXI. Aşa începe un articol semnat de comandorul James Kraska, intitulat sugestiv Cum au pierdut Statele Unite războiul naval din 2015 şi publicat, anul trecut, pe celălalt mal al Atlanticului. Cum era de aşteptat, articolul a generat controverse profunde. Dar, dincolo de scenariul senzaţionalist, utilitatea demersului său constă însă în faptul că plasează în lumina reflectorului tendinţe care ar putea modifica decisiv peisajul strategic din Extremul Orient. Mai mult, articolul lui Kraska scoate în evidenţă o amplă dezbatere care se deşfăşoară acum în Statele Unite. Este şi ceea ce îşi propune articolul de faţă-o introducere succintă în această dezbatere, altfel de mare interes pentru spaţiul euroatlantic.

Bunăstarea economică acumulată în ultimele două decenii de către China a permis acesteia să investească masiv în dezvoltarea de tehnologie militară. În timp, consecinţele geopolitice ale avansului său tehnologic s-ar putea dovedi de-a dreptul „revoluţionare“ pentru statu-quo-ul regional. Chiar la sfârşitul săptămânii trecute, mai precis, vineri 6 august, o ştire venită pe fluxul Associeted Pres