Crescătorii de porci şi ovine spun că furnizorii de furaje au majorat deja preţurile cu până la 23%, iar asta va creşte şi costul produselor din carne. Preţul mare al hranei pentru animale va creşte costurile de producţie, iar singurele soluţii sunt fie o majorare a preţului la carne, fie închiderea unităţilor nerentabile.
Situaţia incertă de pe pieţele externe, ca de exemplu interdicţia exporturilor de cereale din Rusia sau limitarea celor din Ucraina, în a doua jumătate a sezonului 2010-2011, şi recolta de cereale autohtonă mai mică de anul acesta se numără printre cauzele care au dus la scumpirea furajelor pentru animale în România.
Mihai Dumitriu, preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine, spune că furnizorii de furaj i-au înştiinţat deja pe crescători că vor majora preţurile cu până la 15%. „Acest lucru nu se justifică, avem destul grâu furajer. În ceea ce priveşte creşterea preţului la carne, orice factor extern în procesul de producţie ar trebui să se simtă şi în cost", spune Dumitriu.
El spune că că acest lucru nu se va vedea imediat pentru că este vară şi românii consumă mai puţină carne. „Şi chiar dacă vor creşte preţurile, dar oamenii nu vor avea bani să cumpere, atunci ce vor face producătorii? Vor vinde şi mai puţin ca până acum", arată el. Şi Stanca Tudor, directorul executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc, confirmă faptul că s-a majorat preţul unui kilogram de furaj folosit pentru hrana animalelor cu până la 23%.
„Un kilogram de carne de porc se obţine cu 3,2 kilograme de furaje. Acum două luni, un kilogram de furaj costa 1,1 lei, acum este deja 1,35 lei. Acest lucru se simte în costul de producţie pentru că 70% din acesta este reprezentat de hrana animalelor", arată Stanca Tudor. Grâul reprezintă 30% din furajul porcilor, iar orzul până la 10%.
Carnea de pasăre nu se scumpeşte
Potriv