CEC Bank a anunţat că din această săptămână reduce dobânda de bază la creditele acordate clienţilor persoane juridice, care au prevăzută în contractele de credit semnate cu banca o astfel de dobândă de bază.
Astfel, Prime Rate-ul CEC Bank la creditele în lei devine 9,4% pe an, faţă de 9,9% pe an, respectiv 6,5% pe an la creditele în euro, faţă de 6,9% pe an. De asemenea, a redus şi dobânda de bază Prime Rate (PR FE) aplicată creditelor din resurse proprii acordate pentru cofinanţarea proiectelor de accesare fonduri europene post-aderare, în lei şi euro. Astfel, la toate produsele de creditare în lei oferite persoanelor juridice pentru realizarea proiectelor cu finanţare europeană, dobânda de bază se reduce de la 9,9% pe an la 8,9% pe an, iar la creditele în euro, de la 6,9% pe an la 5,9% pe an, scăzând cu 1% pe an.
Reamintim că din iunie CEC Bank a lansat conceptul "Biroul de Fonduri Europene", prin care banca acordă îndrumare şi consiliere, promovează şi vinde produsele de creditare pentru accesarea de fonduri europene celor care au nevoie de cofinanţare şi doresc să apeleze la aceste fonduri, inaugurând recent şi în sediul sucursalei locale un astfel de Birou. CEC Bank a anunţat că din această săptămână reduce dobânda de bază la creditele acordate clienţilor persoane juridice, care au prevăzută în contractele de credit semnate cu banca o astfel de dobândă de bază.
Astfel, Prime Rate-ul CEC Bank la creditele în lei devine 9,4% pe an, faţă de 9,9% pe an, respectiv 6,5% pe an la creditele în euro, faţă de 6,9% pe an. De asemenea, a redus şi dobânda de bază Prime Rate (PR FE) aplicată creditelor din resurse proprii acordate pentru cofinanţarea proiectelor de accesare fonduri europene post-aderare, în lei şi euro. Astfel, la toate produsele de creditare în lei oferite persoanelor juridice pentru realizarea proiectelor cu finanţare europeană,