Noul selecţioner al Franţei, Laurent Balanc, spune că echipa are problemme mari de omogenitate şi de automatism de joc, având în vedere numărul mare de fotbalişti noi convocaţi.
El s-a declarat mulţumit de atitudinea jucătorilor chemaţi la lot.
Întrebat cum şi-a petrecut prima zi alături de lotul Franţei, Blanc s-a arătat mulţumit: "Niciun jucător nu a întârziat la convocare, ceea ce mă mulţumeşte. Le-am explicat jucătorilor că vreau un rezultat cât mai bun posibil în Norvegia, o victorie, chiar dacă avem un timp minim de pregătire. Suntem zero la capitolul automatisme de joc, dar acest meci ne oferă ocazia de a arăta că putem învăţa foarte repede", a spus Blanc.
Meciul amical Norvegia - Franţa, programat mâine, la Oslo, va fi primul al lui Laurent Blanc la conducerea naţionalei. El a preluat echipa la 2 iulie, după plecarea lui Raymond Domenech.
Franţa este adversara României în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, alături de Bosnia-Herţegovina, Belarus, Albania şi Luxemburg.