Doi şoferi indisciplinaţi sunt acuzaţi că au încercat să scape de dosarele penale oferind mită la poliţiştii care i-au prins călcând strâmb.
Procurorii susţin că Adrian Sava din oraşul Târgu Frumos, Iaşi, i-a promis agentului care l-a tras pe dreapta aproximativ 600 de euro pentru a nu-i întocmi un dosar penal pentru că a refuzat să-i fie recoltate probe biologice.
În noaptea de 22 spre 23 mai, acesta a fost oprit pe un bulevard din Târgu Frumos, iar în urma testului aparatul a arătat o alcoolemie peste limita legală admisă.
A doua zi, şoferul s-a dus acasă la omul legii în speranţa că va scăpa basma curată. Poliţistul l-a chemat la sediu unde s-a realizat şi flagrantul.
Fără permis dar cu dare de mână
Procurorii ieşeni au finalizat ancheta şi în cazul lui Cătălin Albu, acuzat că a încercat să-i ofere bani unui poliţist de la Secţia II, care îl prinsese la volan deşi nu avea permis de conducere. Iniţial, tânărul a spus că deţine un act care îi permite să şofeze, obţinut în străinătate.
După ce au constatat că ieşeanul nu avea ce să caute la volan, poliţistul l-a dus la secţie unde, spun procurorii, Cătălin Albu ar fi încercat să-i ofere omului legii 50 de euro.