* prefectul Brăilei Dumitru Popa conduce o piesă de tradiţie franţuzească, şi anume un Renault Clio, fabricat în 2005 * după cum ne arată declaraţia de avere a edilului-şef, Aurel Simionescu este posesorul unui maşini cu mimică de japonez încruntat, şi anume un Nissan Qashqai, made in 2007 * în ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Bunea Stancu, acesta a fost văzut pe străzile Brăilei rulând tot la bordul unei mărci japoneze de renume, o Toyota 4x4
În imagologia contemporană, maşina reprezintă un simbol al puterii. De aceea, există un liant aparte şi intim - mergând uneori până la o deplină autoidentificare, ba chiar fetişizare - între politică şi automobile, între caii-putere de sub capotă şi puterea decizională de sub calotă. Ba, câteodată, similitudinile merg până la cele mai mici detalii, cum ar fi, de pildă, contrastul izbitor între partea frontală a unei maşini şi facies-ul şoferului. Dar asta e o altă chestiune. Aruncând o singură privire peste declaraţiile de avere ale politicienilor români, poţi descoperi un veritabil tezaur de bolizi, ca la curţile familiilor regale - unul mai "focos" decât celălalt. Timp de câteva numere, redactorii "Obiectiv-Vocea Brăilei" vă vor prezenta maşinile din "recuzita politică" a câtorva dintre cei mai cunoscuţi politicieni brăileni şi edili ai momentului.
Dacă săptămâna trecută v-am prezentat bolizii din ograda parlamentarilor brăileni, astăzi se vor aduna la linia de start prefectul Dumitru Popa, primarul Aurel Simionescu şi preşedintele CJ Gheorghe Bunea Stancu. Dumitru Popa conduce o piesă de tradiţie franţuzească, şi anume un Renault Clio, fabricat în 2005. Contactat telefonic pentru a ne spune dacă este mulţumit de prestaţia maşinii în trafic şi de facilităţile cu care este dotată sau dacă, până în prezent, a avut probleme cu Renault-ul pe drumurile din România (accidente, defecţiuni tehnice etc.), prefectul Brăi