În noaptea de 9 spre 10 august 2010, în jurul orei 2, o patrulă de siguranţă publică de la Poliţia Târgu-Mureş a fost dirijată de către ofiţerul de serviciu de la Poliţia Târgu-Mureş, să se deplaseze pe strada Livezeni, unde a fost sesizat un furt. Patrula de siguranţă publică a urmărit suspectul, reuşind să îl reţină pe strada Progresului din cartierul mureşean Tudor Vladimirescu, fiind identificat: G.O. în vârstă de 20 de ani din Târgu-Mureş. S-a stabilit faptul că acesta, aflându-se în parcarea din dreptul unui imobil de pe strada Livezeni, a sustras două faruri de ceaţă şi două semnalizatoare montate în bara de protecţie faţă a unui autoturism, însă fiind „deranjat” de prezenţa în zonă a doi cetăţeni, a luat-o la fugă. „Tânărului i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Livia Popa.