Rapid, exploziv, cu tupeu şi mereu decis să finalizeze direct pe poartă. Mircea Axente (23 de ani) a punctat şi împotriva campioanei, ajungînd golgeterul lui Poli şi demonstrînd că-şi merită postul de titular în atac.
- Mircea, care-i secretul "exploziei" tale?
- Nimic deosebit. Ţin însă foarte mult la acest oraş şi acum am ajuns, în sfîrşit, acasă, unde mă simt cel mai bine. În plus, aici mă aştepta prietena mea Laura, alături de care am avut mereu liniştea necesară. Nu sînt un petrecăreţ, nu beau, sînt împlinit şi pe plan personal. Toate aceste lucruri mă ajută foarte mult.
- În ciuda gabaritului, ai execuţii extraordinare...
- Fac totul din instinct, nu e nimic antrenat. Îmi place mult să joc cu faţa spre poartă, de ce să mă complic inutil?! În scurta mea carieră am jucat şi mijlocaş central, iar asta cred că m-a ajutat să "văd" bine jocul.
"Cînd vine trenul, să nu pierzi timpul pe peron!"
- Panduru sau Olăroiu, care te-a ajutat mai mult?
- Ambii, serios! Cu Panduru am făcut primii paşi la seniori, pe cînd aveam doar 17 ani. Apoi am fost adus la prima echipă şi de Olăroiu, dar eram prea tînăr atunci, necopt şi aveam nevoie de timp. Şi cu domnul Iosif Rotariu am o relaţie specială. M-a susţinut mereu, mi-a dat încredere şi m-a ajutat să privesc doar înainte.
- Care a fost sfatul care te-a marcat?
- Antrenorul meu de la juniori, Ioan Nicu, decedat, din păcate, de curînd, avea o vorbă: "
"Poate a fost mai bine că am fost împrumutat anii trecuţi, pentru că am avut ocazia să j
