Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iuliu Mureşan: „E ruşinos cum jucăm"

Publicat in Romania Libera, marți 10 august 2010 ·

CFR Cluj nu joacă mai nimic în acest început de sezon. După o remiză albă cu Universitatea Craiova, în care nu au tras nici un şut pe poartă şi un succes cu Victoria Brăneşti, conturat doar după o execuţie personală a lui Gabi Mureşan, clujenii s-au clătinat serios la primul meci mai dificil. Înfrângerea de la Timişoara, 2-3, dar, mai ales, evoluţia obosită a feroviarilor, l-a deranjat foarte tare pe preşedintele Iuliu Mureşan, care a aruncat cu acuze. „Timişoara a fost mai bună decât noi, mai proaspătă, ceea ce este inexplicabil, pentru că bănăţenii au avut meci la mijlocul săptămânii şi noi am avut cinci zile la dispoziţie să ne pregătim. Este ruşinos pentru noi, este jenant că am fost mai obosiţi decât adversarul. Nu voi băga jucătorii în şedinţă pentru că nu este cazul şi aceste puncte le vom recupera pe viitor. Suntem mai obosiţi decât ar trebui şi avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm", a declarat oficialul clujenilor.

Prea mult concediu

Mureşan nu l-a acuzat direct pe tehnicianul Andrea Mandorlini, însă, italianul ştie că, acum două sezoane, tehnicianul de atunci al CFR-ului, Ioan Andone, a fost dat afară înainte de Liga Campionilor tocmai pentru că începuse slab noul sezon. „Îi dau dreptate domnului Mureşan, nu am jucat deloc ce şi cum trebuia, iar echipa a părut obosită. Nu pot decât să felicit Timişoara pentru că a fost mai bună, iar noi să lăsăm capul jos şi să vedem ce este de făcut pe viitor", a spus antrenorul CFR-ului. Una dintre cauzele pentru care ardelenii nu au prospeţimea dată tocmai de începutul de sezon este, paradoxal, faptul că au avut o vacanţă lungă. Clujenii au revenit la pregătire cu o săptămână întârziere faţă de toate celelalte echipe din prima ligă şi, astfel, nu au avut timp suficient pentru o pregătire fizică de calitate, chiar dacă au stat trei săptămâni într-un cantonament prelungit. „Suntem la 60-65% din pote

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 38 minute
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 6 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 3 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 3 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°