Cunoscutul solist Benone Sinulescu a realizat atât de multe albume încât le-a pierdut numărul. Numai după Revoluţie a lansat 25. Trecând de la muzica populară la etno, Benone Sinulescu a ştiut să ţină pasul cu timpul. Iar timpul modern, măsurat în audienţă şi popularitate, nu l-a „trădat“.

Benone Sinulescu: Eram într-o conjunctură favorabilă, am apărut într-o vreme în care erau la modă toţi monştrii sacri ai scenei, toţi acei „granzi" ai cântecului românesc: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Mia Braia, Ion Luican... Erau uriaşi. Şansa mea a fost că am venit cu un stil propriu, sincer, cu un stil liric. Am scos capul, cum se spune, foarte repede, m-am mirat şi eu de ce se întâmplă cu mine. Cântecul cu care m-am lansat, „Străina mamii, străină", a fost apreciat de foarte multe condeie care au scris atunci despre mine. Unul dintre ele a fost Sadoveanu, pe care l‑am cunoscut când eram un puşti, la debutul meu la Radio,în 1955.

Cum l-aţi întâlnit pe Mihail Sadoveanu?

El avea o emisiune la radio. Eu mă îndreptam spre studioul T3 şi din spate am auzit aşa un murmur: „Străina mamii străină/ Ca garoafa din grădină". Am întors capul şi am înlemnit. Era Mihail Sadoveanu. Zice: „Tinere, cântă şi mie un pic cântecul ăsta!". L-am cântat şi a fost foarte impresionat. Eram un puşti slăbănog, mititel - dar aveam păr (râde) - şi l-am invitat la Ateneu, unde aveam concert duminică de duminică, fiind solist la Ansamblul Ciocârlia şi la orchestra Barbu Lăutaru. A fost cea mai mare mulţumire a mea când Mihail Sadoveanu a venit la concertul meu. L-am căutat apoi eu pe dumnealui, după ce mi s-a propus să joc rolul unui ţârcovnic într-un film de Eugen Barbu. Filmul nu s-a mai făcut.

Dar pe Nichita Stănescu?

L-am cunoscut la Cenaclul „Nicolae Labiş" la care mergeam deseori. Acolo l-am cunoscut şi pe Adrian Păunescu şi pe toţi la începuturile lor. C