Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medici terorizati de bolnavii inchipuiti

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 11 august 2010 ·

Abonati la boala. Medicii din Urgente au descoperit un nou soi de bolnavi, ipohondrii. Cel mai greu incercate sunt cadrele medicale de la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU), unde unii pacienti au ajuns si de cate 60 de ori pe an, desi nu aveau nimic. "Sunt pacienti care cunosc linia de garda, cunosc medicii din spital, stiu exact turele si vin ca la abonament. Dupa ce il epuizeaza pe unul pentru fel de fel de diagnostice si investigatii, il urmaresc pe celalalt si il «ucid» si pe acesta cu 10-12 consultatii, dupa care trec la urmatorul medic", a povestit Gheorghe Apetroaie, director interimar al Directiei de Sanatate Publica (DSP). Daca pana nu demult astfel de pacienti erau o raritate, acum sunt si doi-trei intr-o zi. "Solicita analize complete, iar noi nu putem suporta din punct de vedere financiar efectuarea acestora la atatia pacienti, mai ales cand vedem ca a avut aceleasi analize efectuate in urma cu o saptamana", a spus un medic din Urgente. Un astfel de pacient, un barbat de 75 de ani, le-a spus medicilor ca a suferit un puseu de hipertensiune, acuzand dureri in piept. Dupa ce aparatele i-au indicat o tensiune buna si-a schimbat boala. "A fost poftit pe hol sa astepte pentru a fi vazut de un medic, desi tensiunea era perfecta. Cand a intrat din nou, a spus ca pe el il dor rinichii si are nevoie de o ecografie", a spus un asistent din cadrul UPU. Spitale luate la rand de ipohondri Un alt caz a fost al unei femei de 50 de ani care a venit de opt ori intr-o saptamana, cerandu-le medicilor tot felul de investigatii pentru ca sunetele scoase de intestine in timpul digestiei i se pareau anormale. "Dupa ce a stresat personalul ca are cancer la intestine, ulcer sau alte disfunctii de acest fel, a ajuns la concluzia ca este insarcinata si a mers la Maternitate", a relatat un alt angajat al UPU. Poate cei de acolo au lamurit-o, ca nu a mai venit la noi. Mai potrivi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 5 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 10 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 6 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 12 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 11 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum 8 ore
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 4 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-7°
sâm.

-7°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-3°
sâm.

-3°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°