Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretinsul agresor al lui Ciutacu: Instigă la ură. Vreau să răspund cu aceeaşi monedă

Publicat in Vox Publica, miercuri 11 august 2010 ·

Într-un interviu, unul din cei doi tineri care l-au agresat verbal luni seară, în Băneasa Mall, pe jurnalistul Antenei 3 Victor Ciutacu explică motivele furiei sale, spune că este susţinător al lui Traian Băsescu şi că l-ar vrea mai mult pe Dan Puric la televizor. Ciutacu a depus miercuri plângere la poliţie.

R: Cum s-a întâmplat toată povestea?

D.M.: L-am văzut în mall, când era cu un copil, cred că era băiatul lui. Erau cu prietena mea, aveam un cărucior, în dreptul la Domo, la Mobexpert. L-am văzut, l-am remarcat, era mai brunet ca la televizor, l-am întrebat: „Ciutacule, tu eşti?”. „Da, eu sunt!”, mi-a răspuns.

R: De unde furia asta?

D.M.: Ceea ce m-a enervat pe mine la culmea şi aş spune asta oricând aş prinde pe cineva de la Antenă. A fost într-o zi la Antena 3 un tip de la ei, un tânăr cu barbă, atunci când eram cu toţii sub zăpadă. Şi a început să spună că din cauza preşedintelui, a guvernanţilor, a lui Băsescu, că nu poate el să ajungă la taică-su care a murit. Chiar dacă ei au declarat că sunt împotriva preşedintelui, nu mi se pare corect să pui totul în cârca lui Băsescu. Eu nu sunt cu partidul lui Băsescu, sunt în Partidul Verde deşi ăştia nu prea m-au convins că vor să facă ceva.

R: Au fost doar înjurături?

D.M.: Nu i-am făcut nimic. El instigă la ură, nu mă uit la televizor, că nu mai am aşa ceva, dar mă mai uit pe youtube. Badea a spus că abia aşteaptă să-l vadă pe unul din aceia care l-au votat pe Băsescu. Eu vreau să le răspund cu aceeaşi monedă. Şi îmi place Băsescu, dar nu sunt cu partidul lui. Am văzut şi astăzi o declaraţie a lui, legată de cele 16 ore pe care le muncesc profesorii, dar a fost argumentat.

Cum a reacţionat Victor Ciutacu?

D.M.: Era arogant în stilul lui. Îşi tot ridica ochii aşa, „bă, că tu ştii cine sunt eu?”. L.am provocat la luptă şi pe el şi pe Badea. Oameni că ăştia nu ar trebui să

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 2 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 9 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 13 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 10 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°